Din perspectiva unora, inchisoarea apare ca un loc al urii, din perspectiva altora, inchisoarea apare ca un loc al iubirii. Cartea Nicolei Valery Grossu face parte, in mod evident, din aceasta ultima categorie. Dar daca, pentru cei dintai, perioada detentiei este timpul in care au fost torturati, schingiuiti, umiliti, batuti, degradati, amintirea selectand si detaliind aproape cu masochism chinurile fizice, perversiunea diabolica a
celor ce comandau supliciile, cruzimea subumana a celor ce le executau; daca, pentru ceilalti, dimpotriva, inchisoarea este locul unde suferinta exorcizează raul, intareste spiritul si face bunatatea si solidaritatea
posibile; pentru Nicole Valery Grossu, inchisoarea este spatiul unde il descopera si il intalneste pe Dumnezeu - se intalneste cu Dumnezeu, ar fi
poate mai exact spus - intr-un fel de-a dreptul miraculos, daca la o asemenea intensitate a trairii deosebirea dintre natural si miracol ar mai
avea vreo semnificatie.