Critica rațiunii pure este una din lucrarile cele mai importante ale lui Immanuel Kant, care cuprinde intreg spectrul filozofiei sale, opera sa capitala, in care cerceteaza bazele procesului de cunoastere.

Kant sustine ca notiunile de timp, spatiu si cauzalitate, care fundamenteaza legile ce guverneaza relatiile lucrurilor dintre ele, nu sunt legate de obiectele din natura ci, dimpotriva, ca pure forme apriorice, stau la baza capacitatii de cunoastere a subiectului, fiind astfel transferate realitatii obiective.