Autorul si-a dedicat ultimii ani din viata rescrierii si completarii a ceea ce avea sa fie un roman cu elemente autobiografice. Dincolo de cele doua povesti de dragoste, dincolo de proza deopotriva memorialistica si lirica, transpare marturia scindării ai a descompunerii de care incepuse sa sufere lumea intelectuala romaneasca imediat dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Poate cel mai pregnant se desprinde convingerea ca nici dragostea, nici erotismul, nici refugiul in reflectie nu mai pot asigura salvarea din fata valului de intuneric ce se anunta. Salveaza, provizoriu, doar sporadicele evadari in poezie, in contemplare si in senzualitate.