Ma trezesc cu greu, nu stiu daca e vis sau sunt treaza, stau cu fata lipita de perna si incerc sa readuc in mine tot ce am lasat in spate si simt ca si cum m-as fi desprins de fiinta care s-a pus, cu o seara inainte, la somn. Revine auzul cu sunetele infundate de oras, imi dau seama ca este devreme odata ce imi scartaie in timpan sunetul molcom al rotilor de lemn pe piatra cubica. Nu este foarte multa lumina, lucru de care nu pot decat sa ma bucur. As mai sta un pic daca nu ar navali deodata toate aceste ganduri, pentru a ma readuce la viata. Simt apoi frigul si incerc sa ma acopar mai bine. Imi indrept privirea spre cenusa care a ramas in vatra, dupa dansul limbilor de foc, care aseara mi-au imbujorat obrajii. Stiu doar ca trebuie sa ma ridic pentru a-mi incepe ziua. Il simt pe Horatiu cum se urca in pat langa mine si este atat de ademenitor cu blanita lui moale. Vine si se vara printre buclele mele si incepe sa toarca. Asa ca il iau binisor in brate si il var sub paturi, macar pentru 5 minute, sa ma bucur de mirosul blanitei, pe care si-o ingrijeste atat de sarguincios.

Dupa acel moment de placere, ma las in voia gandurilor, care ma anunta care imi sunt obisnuintele dar si indatoririle, pe care cu buna stiinta, le-am ales.

Familia Moscu, la care lucrez ca guvervanta, cu siguranta ma asteapta, asa ca ma indrept catre bucatarie, sa iau un mic dejun in graba, sa ii sarut pe obraji pe ai mei si sa pornesc la drum, nu inainte de a-l mai scarpina inca o data pe Horatiu intre urechi.

Cum dimineata nu este prea prietenoasa nici chiar in luna aprilie, imi stang in jurul meu paltonul cel nou de la Pasti si ma las vrajita de peisaj, pana la destinatie.

Strazile inguste de mahala sunt intortochiate dar le cunosc si cu ochii inchisi. Pravaliile acum par sa prinda viata si parca isi dezmortesc picioarele ostenite de vreme, pe cand comerciantii lor, la polul opus, se misca intr-un dute-vino ametitor pentru a-si etala marfa prospata. Odata iesita la strada principala ma intampina maiestosi muntii, a caror varfuri abia se mai zaresc printre ceturi. Ma pierd cu privirea printre vaile lor, ma las purtata pe poteci si trag in piept aerul rece si proaspat care ma indeamna la reverie.

Nu mai stiu cum m-au purtat pasii pana la casa Moscu, in fata careia m-am trezit ciocanind.

Ma intampina eleganta ca de obicei D-na Moscu si ma invita in salonasul cald si primitor. Copii se invart in jurul ei ca fluturii in jurul unei flori de vara. Luminile diminetii de primavara incep sa prinda nuante rozalii si se rezeama in voie pe lambriurile de lemn ale salonasului.

Ce mai faci tu? ma intreaba ea binevoitoare.