Enigmaticul titlu al cartii spune, intr-un fel, totul: caci „exuviile” sint pieile lepadate, carcasele subtiri lasate in urma de fluturi atunci cind ies din pupe, invelisurile napirlite ale vietatilor care, crescind, se transforma cu totul. La fel facem si noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le ingropam in uitare. Simona Popescu, ea, nu poate si nu vrea sa le abandoneze: le stringe, le colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent care, ca intr-o sincronie perpetua, aduna toate virstele precedente la un loc.