Vrei sa asterni o parte din tine, sa oferi un strop de licoare parfumata de vise, esti respins. Pari lunatic cand de fapt, esti fiul sclipirilor de stele, de undeva de departe si iti este greu!
Treci peste toti si visezi in continuare. Visezi la mai bine, mai frumos, la tot ce-i mai scump, dar nu, totul ti se naruie in fata si ti se invart in minte idei fara de capat si inceput. Lumea invrajbita, gata sa te sfasie, sa te rupa cu dintii, sa nu mai existi, sa mai respiri, sa te scufunzi pana cand cedezi si renunti.
Indiferenta, frica, doar o alta secventa ce se cheama viata; protagonistii se completeaza sau se inchina, toti pentru a sadi ce e mai rau, gaunos si prapastios in viata.
Un zgomot nedeslusit, apoi un tipat, schelacait de durere, un ranjet topit in roseata obrazului, patat de murdarie. Fete pervertite de viata, frumusete evidenta care iti provoaca sila…si…plangi…plangi, pentru ca toate sunt ale tale si te dor. Ele sunt o parte din tine, o parte din Universul tau.
Vin, te inghiontesc si pleaca. Un joc cu parteneri, un joc necinstit, murdar, corupt. Nu am ce face! Sunt doar una?
Oare ce pot face eu pentru restul, decat sa sufar in taina pentru spaima, durerea, chinul si rana lor. Cu ce au gresit ei? Cu ce am gresit eu?
Sa se nasca Luceferi! Da, asta vreau! Luceferi care sa se coboare, sa-ti cante din lauta si apoi sa se ‘nalte spre locuri neintinate. Sa iti aduca un strop din Soare, de… Lumina.
In camasuta ta de in, in pragul casei tale, cu vantul in fata, doar cu inocenta ta in suflet, cutezi sa speri si un gand te inalta, parca zbori. Inchizi ochii si vezi aievea nori mici ca de zapada proaspat asternuta, plutesti printre ei si esti de-al lor. Nimic nu te impiedica sa mergi mai departe. Doar asta iti este chemarea, asta ai ravnit toata viata, caci doar cu ea, ai sa-ti unesti palma tremuranda, in fata altarului ceresc.
Ai sa pasesti singur, o orga veche va trambita venirea ta si vei deschide ochii. Vei zari o catedrala alba, plina de insufletire, unde toti te doresc si te adora. E multa dragoste , dragoste deplina. Nu esti decat tu!
Ce bine, am sa cutreier lumea, cand de fapt nu va parasesc nici o secunda. O sa vizitez palate, castele mari si ape multe, paduri nemaivazute.
Inert in lumea ta, ei au sa treaca doar pe langa tine, aruncand o prvire detasata, cu urme de mila. Au sa te loveasca poate in graba lor si n-au sa-si ceara scuze, ar dori sa te ocarasca, dar nu au pe cine. Acea biata fiinta viseaza!
Si o sa aduci un zambet curat printre mostenitorii pamantului, printre epavele care se tanguiesc si vor sa-ti taie rasuflarea.
Curbe neasteptate ale vietii, cuvintele aruncate spulberate in van vor fi , vointa voluptatii partinitoare, doar neintelesuri pentru tine.
Cum sa te fac ca sa zambesti ca mine?