Open Book
Citeste PDF

Jose Saramoago

Intermitentele mortii

Intr-o tara al carei nume nu este mentionat, se intimpla ceva ce nu s-a mai pomenit de la inceputul lumii: moartea decide sa-si suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi sa traiasca vesnic. Dupa o scurta perioada de euforie, lumea se cufunda insa in haos si disperare si incepe sa caute diferite moduri de a convinge moartea sa-si reintre in drepturi, in urma presiunilor din partea bisericii, a familiilor ingrozite de batrinii ce insista sa faca umbra pamintului, a sinucigasilor si a companiilor de pompe funebre.

ALTE DETALII

4
1 Votes

FICTIUNE

PORTUGHEZ

2005

POLIROM

DE ACELASI AUTOR

1 Review

(PDF) Intermitentele mortii - Jose Saramago
Georgiana Talpalaru
4

Sa vrei sa mori si sa nu poti

Intermitență = Care încetează sau se întrerupe pentru un timp, apoi își reia mersul, mișcarea sau desfășurarea (Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane) Jose Saramago ne descrie o țară normală, condusă de un rege, ajutat de prim-ministru și cardinal, cu societăți din toate ramurile de activitate, unde lucrurile nu ies mai niciodată din mersul firesc; o țară în care într-o zi ca oricare alta nu a murit absolut nimeni. Și nici a doua zi după. Deși au existat accidente, oameni pe patul de moarte, chiar și sinucideri, nu se putea muri. Persoanele rămâneau agățate între cele două lumi – a viilor și a morților – neexistând cu adevărat în niciuna dintre ele. Chiar dacă oamenii s-au bucurat la început de această viață fără de moarte, nu a trecut mult și au prins voce cei care ies pe minus: companiile de pompe funebre, societățile de asigurări, azilele de bătrâni care riscau să devină arhipline. Însuși premierul se îngrijora că Statul nu are bani suficienți să susțină atâția pensionari la nesfârșit. Citeam și mă cutremuram de ceea ce simțeam pentru că scriitorul are dreptate în această utopie: societatea s-ar deregla complet dacă nimeni nu ar mai muri; pe lângă miile de șomeri ce ar apărea, țara ar avea o îmbătrânire masivă a populației, îmbătrânire ce ar conduce încet și sigur spre frustări maxime din partea organizațiilor statului, dar și a rudelor persoanelor moarte-vii. S-ar ajunge inevitabil la metode neortodoxe de a muri: mutarea în țara vecină. Să mergi să mori la granița cu țară vecină: asta da, sinucidere! Nici nu intră bine tot corpul pe tărâmul țării de-alături, că acesta își și pierde ultimele simțiri. Să-ți conduci rudele pe ultimul drum, vii fiind încă – mai poți fi același după? Dar țara vecină câți morți poate îndura? Iată că într-o zi oamenii încep să moară din nou în propria țară și toate lucrurile recapătă sens, învie. Nu se cunoaște de ce și-a luat moartea vacanță sau de ce a hotărât să se întoarcă. Dar oare s-a întors pentru totdeauna? Credeam ca o să-mi fie greu să mă imaginez în țara descrisă de Saramago, că nu o să pot empatiza cu niciun personaj. Greșit! I-am înțeles și pe cei care voiau să moară, și pe cei care stăteau la căpătâiul rudelor aflate pe patul de moarte, dar și pe cei afectați financiar de viața veșnică. Ah, cât de importantă este moartea! Cât sens dă ea vieții, cât de dificile devin toate când lipsește! Jose Saramago, maestro al frazelor interminabile, zugrăvește o utopie în care mi-ar fi imposibil să trăiesc, indiferent ce rol aș avea, dar care trebuie descoperită ca să mai scăpăm de frica morții, ca să înțelegem că viața fără moarte nu există!

Write a Review

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments